„Proiectul CRED”: „Curriculum relevant, educație deschisă: un an de învățare online”

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la noua serie de evenimente online marca ”Proiectul CRED”: „Curriculum relevant, educație deschisă: un an de învățare online”

Seria debutează miercuri, 10 martie, ora 18.30.

La eveniment participă experți în educație, cadre didactice din mediul universitar, iar transmisiunea livepe pagina Facebook „Proiectul CRED”, permite și interacțiunea cu publicul.

Contextul epidemiologic din ultimul an a impus o serie de schimbări majore și, implicit, a presupus numeroase adaptări la situația întâmpinată.

Astfel, în cazul sistemului educațional, resursele online de predare-învățare-evaluare au devenit cele mai accesibile soluții, în majoritatea cazurilor.

Un mod de lucru nou, implementat atât de rapid, necesită însă, ulterior, studii și analize  amănunțite.

De aceea, un colectiv, format din cadre didactice universitare și cercetători cu preocupări constante pentru inovare în educație prin utilizarea resurselor și instrumentelor digitale, a inițiat o amplă cercetare evaluativă privind desfășurarea activităților cu elevii în perioada de suspendare a activității față-în-față, în perioada martie 2020 – februarie 2021.

Seria evenimentelor online „Curriculum relevant, educație deschisă: un an de învățare online” urmărește analizarea publică a datelor colectate și interpretate și, totodată, transmiterea unor recomandări relevante și utile, emise de profesioniști din domeniu, plecând de la rezultatele obținute.

Având în vedere importanța și relevanța unei astfel de cercetări pentru activitatea noastră, a tuturor – atât în cadrul Proiectului CRED, cât și în alte demersuri și activități legate de sfera educațională – vă adresăm invitația de a participa la evenimentul de miercuri, 10 martie, ora 18:30, transmis în direct pe pagina Facebook „Proiectul CRED” (click pentru acces).

La cercetare au participat peste 10.000 de profesori din învățământul preuniversitar, rezultatele acesteia indicând avantajele implementării unui învățământ exclusiv online, dar și problemele întâmpinate, scopul studiului urmărind totodată identificarea și implementarea soluțiilor de optimizare.

În realizarea studiului au fost implicați și experți în educație din cadrul proiectului nostru, „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED.

Colectivul de cercetare este format din cadre didactice universitare și cercetători de la Universitatea din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest, Universitatea Babeș-Bolyai, Proiectul ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED, Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project – ROSE), Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – CNPEE.

„Un segment important al cadrelor didactice devine mai eficient. E un proces de durată, abia început, accelerat de pandemie, și este evidentă contribuția unor proiecte mari cum este proiectul CRED, precum și aportul «extern» din acest ultim an – companii, ONG-uri, părinți. Începem să înțelegem mai bine ce se întâmplă și ce nu se întâmplă în educație, înțelegem că ne putem implica și începem să avem cu toții așteptări mai mari și mai adecvate educației secolului nostru” – conf.univ.dr. Merima Carmen Petrovici, manager al proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED.

Participarea în număr cât mai mare a reprezentanților tuturor actorilor din sistemul educațional crește în mod exponențial posibilitatea de a găsi soluții cât mai solide, cât mai complexe și cât mai relevante la problemele identificate în cadrul cercetării.

Ne vedem, așadar, miercuri,10 martie, ora 18:30, pe pagina Facebook „Proiectul CRED”.

Până atunci, numai gânduri și toate urările noastre de succes și spor în tot ceea ce întreprindeți.

 

Casa Corpului Didactic Gorj

Conducerea Casei Corpului Didactic Gorj